Premierul din Hong Kong face apel la dialog pentru rezolvarea crizei: Sper că protestul paşnic a fost începutul reîntoarcerii societăţii la pace
Ea a declarat că speră ca protestul paşnic de duminică să reprezinte începutul unor eforturi de restabilire a calmului. Carrie Lam a mai spus că, în opinia sa, dialogul cu protestatarii va duce la găsirea unei soluţii pentru Hong Kong.
„Sper că acesta (protestul paşnic, n.r.) a fost începutul reîntoarcerii societăţii la pace”, a spus aceasta. „Vom începe imediat să lucrăm la o platformă destinată dialogului. Acest dialog va fi bazat, sper, pe înţelegere şi respect reciproc”, a adăugat Lam.
Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de aproape trei luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 700 de protestatari au fost reţinuţi, iar mulţi sunt inculpaţi.
Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.