- Home
- Externe
- IERUSALIM, (16.11.2012, 07:43)
- Iuliana Enache
Premierul egiptean va merge în vizită în Fâşia Gaza, în semn de solidaritate cu enclava palestiniană. Israelul acceptă un scurt armistiţiu
Preşedintele egiptean Mohammed Morsi i-a cerut premierului Hesham Qandil să viziteze Fâşia Gaza, vineri, în semn de solidaritate cu această enclavă vizată de o ofensivă israeliană, a anunţat agenţia publică egipteană, citată de cotidianul Haaretz.
Urmărește
605 afișări
Premierul egiptean va merge în vizită în Fâşia Gaza, în semn de solidaritate cu enclava palestiniană
"Vizita lui Qandil vine să sublinieze solidaritatea Egiptului cu poporului din Gaza în faţa agresiunii israeliene absurde şi să răspundă nevoilor sale urgente", a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Yasser Ali.
Qandil va conduce o delegaţie de oficiali de nivel înalt în această vizită.
Morsi l-a rechemat miercuri pe ambasadorul Egiptului în Israel şi a cerut organizarea unor întâlniri de urgenţă ale Ligii Arabe şi Naţiunilor Unite pentru a discuta despre raidurile israeliene în Gaza, soldate cu moartea a 15 palestinieni. Trei israelieni au fost, de asemenea, ucişi în atacurile cu rachetă lansate din Fâşia Gaza.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acceptat să suspende o intensă ofensivă aeriană împotriva Fâşiei Gaza în timpul vizitei de vineri a premierului egiptean Hisham Qandil, a anunţat un oficial israelian, citat de AFP.
"Premierul Netanyahu a răspuns favorabil unei cereri egiptene de a înceta focul în timpul vizitei în Gaza, în această dimineaţă (vineri), a premierului egiptean, o vizită ce ar urma să dureze aproximativ trei ore", a precizat el.
"În răspunsul pe care l-am transmis egiptenilor, Israelul a afirmat că forţele israeliene vor înceta focul cu condiţia să nu existe tiruri ostile din Gaza către Israel în acest timp", a adăugat el.
Premierul egiptean Hisham Qandil, aşteptat vineri dimineaţa în Fâşia Gaza, a ajuns deja, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate ale mişcării Hamas, ce controlează enclava palestiniană."Premierul egiptean a ajuns (în Gaza) prin punctul de trecere de la Rafah, iar oficialii Guvernului palestinian (Hamas) l-au întâmpinat", a precizat sursa citată pentru AFP.
Aviaţia israeliană a desfăşurat numeroase raiduri în Fâşia Gaza, dintre care multe chiar în oraşul Gaza, vineri în zori, în cea de-a treia zi a unei ofensive intense împotriva grupurilor armate din teritoriu, au afirmat jurnaliştii AFP şi surse din cadrul serviciilor de securitate ale Hamas.
"De ieri seara şi până în prezent au fost 130 de atacuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas Islam Shahwan, menţionând "zeci de atacuri" în Gaza vineri dimineaţă. Corespondenţii AFP la faţa locului au constatat raiduri multiple.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă ale Hamas, Adham Abu Selmiya, a anunţat moartea a 19 palestinieni, dintre care mai mulţi copii, şi rănirea altor 235. Joi, trei israelieni au murit în momentul în care o rachetă a lovit din plin o clădire de locuinţe din sudul Israelului.
Armata israeliană a anunţat că a desfăşurat 466 de raiduri aeriene de la începutul operaţiunii lansate o dată cu asasinarea unui lider militar al Hamas în Gaza, Ahmed Jaabari.
Ea a confirmat că "raidurile continuă", anunţând că pe parcursul nopţii au fost lansate 11 rachete din Gaza către Israel.
În total, 280 de rachete au fost lansate către Israel începând de miercuri, dintre care 131 au fost interceptate de sistemul antirachetă Iron Dome, potrivit unui purtător de cuvânt militar.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe