"Suntem pregătiţi să părăsim baza" de la Manas, a declarat într-o ceremonie colonelul Christopher Bence, care a îndeplinit până luni funcţia de comandant al acestei baze.
"Am început să expediem echipamente şi material către alte locuri", a precizat el, subliniind că aceste operaţiuni "ar trebui să se încheie până la 18 august", data la care Kîrgîzstanul a ordonat forţelor americane să părăsească baza.
Acest anunţ a fost făcut cu câteva ore înaintea unei întâlniri dintre preşedintele kîrgîz, Kurmanbek Bakiev, şi omologul său afgan, Hamid Karzai, programată la Ekaterinburg, în Urali (Rusia).
Karzai i-a cerut recent lui Bakiev să menţină aceste instalaţii americane importante pentru susţinerea logistică a coaliţiei internaţionale ce operează în Afganistan.
Preşedintele Bakiev şi-a anunţat, în februarie, intenţia de a închide baza de la Manas. Rusia, care dorea de mult timp o asemenea măsură, a negat că ar fi influenţat Guvernul kîrgîz. Bişkekul s-a declarat pregătit, de atunci, să discute despre menţinerea bazei americane.