Premierul francez a călătorit cu un avion al lui Hosni Mubarak, în timpul vacanţei în Egipt
Premierul francez, Francois Fillon, a fost constrâns să confirme, marţi, că preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, i-a pus la dispoziţie un avion în timpul vacanţei pe care a petrecut-o cu familia sa în Egipt, de Crăciun, relatează AFP.
Francois Fillon a confirmat, într-un comunicat, această informaţie publicată de săptămânalul Le Canard Enchaine, în condiţiile în care Guvernul său se confruntă deja cu o polemică privind vacanţa în Tunisia, din aceeaşi perioadă, a ministrului său de Externe, Michele Alliot-Marie.
Premierul francez a precizat că, "la invitaţia autorităţilor egiptene (...), a luat un avion din flota guvernamentală egipteană, pentru a merge de la Assuan la Abu Simbel".
După ce a vizitat un templu, "el a efectuat o ieşire cu barca pe Nil, în aceleaşi condiţii", adică în calitate de invitat, continuă textul. În cursul acestui sejur, Francois Fillon a fost de asemenea "găzduit de autorităţile egiptene", potrivit comunicatului.
La rândul său, Michele Alliot-Marie se confruntă în Franţa, de o săptămână, cu apeluri la demisie, pentru că a utilizat de două ori avionul privat al unui prieten tunisian care are legături cu clanul Ben Ali, în perioada vacanţei de la sfârşitul lui 2010, în Tunisia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:58
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară
-
astăzi, 11:55