- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (12.05.2024, 20:54)
- Tiberiu Sabo
Premierul georgian vrea în continuare aşa-numita lege a "agenţilor străini", în ciuda protestelor
Irakli Kobakhidze, premierul Georgiei, nu vrea să renunţe la aşa-numita lege privind "agenţii străini", care a provocat o criză politică după ce opozanţii proiectului au declanşat proteste de amploare

Premierul georgian vrea în continuare aşa-numita lege a "agenţilor străini", în ciuda protestelor
Premierul georgian Irakli Kobakhidze a promis duminică să facă mai departe demersuri pentru o lege privind "agenţii străini" care a provocat o criză politică după ce opozanţii proiectului au declanşat proteste de amploare.
Kobakhidze a declarat că partidul de guvernământ va asigura adoptarea proiectului de lege în a treia lectură şi a ameninţat protestatarii cu urmărirea penală în cazul în care vor recurge la violenţă, relatează Reuters.
Opoziţia georgiană a îndemnat să se organizeze un protest de o noapte întreagă în faţa parlamentului pentru a-i împiedica pe legislatori să intre în clădire luni, când ar trebui să înceapă dezbaterea celei de-a treia lecturi a proiectului de lege.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Proiectul de lege prevede că organizaţiile care primesc peste 20% din finanţare din străinătate trebuie să se înregistreze ca agenţi de influenţă străină.
Ţările occidentale şi opoziţia georgiană consideră acest proiect de lege ca fiind de inspiraţie rusă. Criticii o aseamănă cu legea "agentului străin" din 2012 din Rusia, care a fost folosită pentru a-i urmări pe criticii lui Vladimir Putin.
Disputa privind proiectul de lege a ajuns să fie considerată esenţială pentru ca Georgia, care a avut în mod tradiţional relaţii apropiate cu Occidentul, să continue să facă presiuni pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO sau să construiască legături cu Rusia.
UE, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, a declarat în repetate rânduri că proiectul de lege ar putea pune în pericol integrarea acestei ţări în blocul comunitar.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe