Premierul grec, Alexis Tsipras, cere vindecarea "rănilor crizei" după "sacrificii în numele Europei"

Premierul grec, Alexis Tsipras, a susţinut, în cursul unei întrevederi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că Grecia va avea o creştere economică puternică, argumentând că acest lucru trebuie să ajute la "vindecarea rănilor crizei", după "sacrificii în numele Europei".

Urmărește
1191 afișări
Imaginea articolului Premierul grec, Alexis Tsipras, cere vindecarea "rănilor crizei" după "sacrificii în numele Europei"

Premierul grec, Alexis Tsipras, cere vindecarea "rănilor crizei" după "sacrificii în numele Europei" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

"Proiecţiile pentru economia Greciei sunt extrem de pozitive pentru anul viitor", a declarat Alexis Tsipras în cursul unei vizite la Berlin, precizând că aşteaptă o creştere economică de 2,7% în 2017 şi de 3,1% în 2018.

Însă premierul de stânga a subliniat că dezvoltarea economică nu ar trebui să se limiteze la statistici şi cifre. "Vrem să vindecăm rănile crizei şi să facilităm situaţia celor care în ultimii ani au făcut mari sacrificii în numele Europei", a subliniat Tsipras.

Guvernul Alexis Tsipras este implicat într-o nouă dispută cu creditorii internaţionali - Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Creditorii sunt nemulţumiţi că Guvernul Greciei intenţionează să cheltuiască 617 milioane de euro pe bonusuri de Crăciun acordate pensionarilor săraci. Mecanismul European de Stabilitate (MES) - organismul zonei euro care gestionează programele de asistenţă financiară destinate ţărilor aflate în situaţii dificile - susţine că nu i-a fost cerută aprobarea pentru acest set de măsuri sociale.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a susţinut, în cursul unei întrevederi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că Grecia va avea o creştere economică puternică, argumentând că acest lucru trebuie să ajute la "vindecarea rănilor crizei", după "sacrificii în numele Europei".

Angela Merkel a refuzat să aibă o poziţie clară asupra acestui subiect, precizând doar că "evaluarea premierului grec asupra situaţiei va avea un rol clar în discuţii".

Eurogrupul a decis miercuri suspendarea acordului recent pentru restructurarea datoriilor Greciei, după anunţul neaşteptat al lui Alexis Tsipras privind plata unor bonusuri destinate pensionarilor săraci, în contextul în care Grecia a depăşit ţinta principală de surplus în 2016. Parlamentul de la Atena a aprobat joi pachetul de asistenţă socială de 617 milioane de euro.

"Poporul grec trebuie să vadă că sacrificiile făcute de şase-şapte ani vor începe să dea rezultate. În cazul în care oamenii care nu au locuri de muncă şi pensionarii nu văd că au şi ei un rol, o parte în creşterea economică de după criză, atunci actuala Europă are probleme foarte mari", a declarat joi seară Euclid Tsakalotos, ministrul elen al Finanţelor.

Un oficial din cadrul Comisiei Europene a exprimat dubii privind decizia Eurogrupului, explicând că nu există motive pentru revizuirea planului de restructurare a datoriilor.

Pe 5 decembrie, miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro au aprobat un set de măsuri de restructurare pe termen scurt a datoriei suverane a Greciei. După reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, Klaus Regling, şeful Mecanismului European de Stabilitate (MES), declara că procesul de implementare a măsurilor va începe în câteva săptămâni. Datoria Greciei ar urma să fie restructurată pe termen scurt, facilitându-se plăţile în perioada anilor 2030-2040, cu obiectivul reducerii datoriei suverane cu 20% din PIB până în anul 2060. Dobânzile variabile vor fi eliminate, rămânând cele fixe, situaţie care va genera costuri suplimentare pe termen scurt, dar şi reducerea lor pe termen lung.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici