„Da, avem dreptate când ne îngrijorăm și ne punem întrebări în legătură cu situația din regiunea transnistreană. Este bine că avem asemenea discuții. Totodată, e bine să ne întrebăm dacă nu cumva intrăm în jocul de dezbinare pe care cineva din afară încearcă să ni-l impună. În mod special, atunci când nu există decizii ideale. În timp ce ne certăm între noi dacă iese sau nu fum de la Rîbnița, Rusia lovește economic, a câta oară, Republica Moldova și pregătește intens politicieni care să recapete controlul asupra țării noastre și apoi să servească altui stat, nu poporului”, se arată în postarea premierului de la Chișinău.
El arată că la acest efort de dezbinare se adaugă și finanțarea fără precedent a separatismului și în alte regiuni ale Moldovei.
„115 transportatori au fost blocați, simbolic, în aceeași zi în care, cu câțiva ani în urmă, Rusia punea embargou la vinuri, fructe, legume, conserve și distrugea companiile moldovenești. Întreprinderi falimentate, oameni fără lucru, pierderi în economie – asta e scopul unui stat care vrea să ne pună în genunchi și să creeze un conflict între noi, în casa noastră. Să certe maluri de Nistru. Să ne certe între noi”, a a dăugat Recean.
El amenință cu decizii corespunzătoare: „Datoria noastră este să luăm decizii înțelepte și bune pentru țara noastră, având în vedere că avem o amenințare mult mai gravă care ne afectează pe toți deopotrivă. Așa cum am spus, deciziile corespunzătoare vor fi luate”.