- Home
- Externe
- (11.10.2024, 16:33)
- Iulian Moşneagu
Premierul Spaniei îndeamnă comunitatea internaţională să nu mai vândă arme Israelului
- Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a îndemnat vineri comunitatea internaţională să înceteze livrările de arme către Israel, potrivit AFP.
- Sanchez a condamnat „atacurile pe care forţele armate israeliene le desfăşoară asupra misiunii Naţiunilor Unite din Liban”.
- Spania se numără printre naţiunile care au decis să recunoască statul Palestina în primăvara acestui an.

„În lumina a tot ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, este urgent ca comunitatea internaţională să înceteze exportul de arme către guvernul israelian”, a declarat el, după întâlnirea cu Papa Francisc la Roma.
„Permiteţi-mi în acest moment să critic şi să condamn atacurile pe care forţele armate israeliene le desfăşoară asupra misiunii Naţiunilor Unite din Liban”, a adăugat Sánchez.
Comentariile premierului spaniol vin în contextul în care Israelul a intensificat atacurile aeriene asupra Libanului pentru a lovi ţinte ale grupării Hezbollah.
În această săptămână, Israelul a rănit, de asemenea, soldaţi indonezieni şi srilankezi din cadrul misiunii de pace a ONU, cunoscută sub numele de UNIFIL, staţionată în sudul Libanului. Joi, ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat că „ar putea constitui o crimă de război şi ar reprezenta o încălcare foarte gravă a dreptului umanitar internaţional”.
Solicitările lui Sánchez de a opri livrările de arme către Israel vin în urma unui apel similar făcut de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Cu toate acestea, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a angajat în această săptămână să trimită mai multe arme guvernului israelian.
Cel mai mare furnizor de arme al Israelului este de departe Statele Unite.
Ţările europene au fost din ce în ce mai divizate cu privire la modul de a răspunde la situaţia tensionată din Orientul Mijlociu. Spania se numără printre naţiunile care au decis să recunoască statul Palestina în primăvara acestui an.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare