Premierul Erdogan şi-a anulat vineri participarea la două reuniuni publice ale Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP) programate la Konya şi Kayseri, în centrul ţării, unde a fost înlocuit de miniştri din Guvern.
Şeful Guvernului turc a participat în ultimele săptămâni la reuniuni publice în întreaga Turcie, unde a ţinut discursuri înflăcărate.
Problemele apărute la corzile vocale au fost evidente încă de joi, când premierul turc a pronunţat două discursuri la Van şi ulterior la Diyarbakir cu o voce răguşită care a surprins audienţa.
Erdogan urma să-şi încheie sâmbătă turneul electoral, printr-o serie de discursuri programate la Istanbul, cel mai mare oraş al ţării, unde a fost primar începând din 1994 până în 1998.
Scrutinul municipal de duminică este considerat un adevărat referendum pentru şeful Guvernului turc, care se confruntă de mai multe săptămâni cu grave acuzaţii de corupţie ce i-au slăbit poziţia pe scena politică din Turcia.