Presa belgiană celebrează egalarea recordului mondial al celei mai lungi crize politice naţionale

Ţara a depăşit pragul de 249 de zile fără să fi format un Guvern real, după alegerile legislative anticipate din 13 iunie 2010. Aceasta este perioada de timp care le-a fost necesară irakienilor, deţinători până în prezent ai recordului, pentru a reuşi, anul trecut, să ajungă la un acord de împărţire a puterii între kurzi, sunniţi şi şiiţi.

„În sfârşit campioni mondiali!”, titrează, ironic, cotidianul de referinţă în Flandra, De Standaard. Pe prima sa pagină apare o fotografie care îi prezintă pe suporterii de fotbal belgieni, entuziasmaţi după o victorie.

Licitație de lux la Geneva: „Bleu Méditerranée”, diamant albastru de 10 carate, vedeta unei colecții de 100 de milioane de dolari

CEO-ul Harley-Davidson vrea să se retragă în acest an

Cotidienele de limbă olandeză şi cele francofone au ajuns astfel să fie similare în privinţa conţinutului primelor lor pagini.

„Record depăşit!”, afirmă ziarele francofone L’Echo şi Le Soir. Ultimul adaugă faptul că „nu s-a terminat” şi publică o imagine care aminteşte de un zid de celulă de închisoare, cu bastonaşe desenate cu cretă pe fond negru, reprezentând un bilanţ de 249 de zile.

„Din fericire, ne rămân pomeţii pentru a râde de asta. Dar în mijlocul acestui blocaj politic fără sfârşit, este de preferat să alegem râsul în locul depresiei”, apreciază unul din jurnaliştii de la Le Soir.

Mai grav, cotidianul La Capitale scrie despre un „record mondial care ne aduce ruşinea”, în timp ce De Morgen scrie despre „durerea Belgiei”, cu referire la romanul „Durerea belgienilor”, al celebrului romancier flamand dispărut Hugo Claus.

Potrivit La Libre Belgique, „situaţia nu se poate prelungi o veşnicie, deoarece pieţele, se ştie, nu se mulţumesc cu vidul actual şi vor ca un Guvern adevărat să pregătească reforme structurale”.

Flamanzii şi francofonii nu reuşesc să ajungă la un acord privind o viziune comună asupra viitorului ţării. Primii, susţinuţi de principalul lor partid, o formaţiune care militează pentru independenţă, solicită o autonomie regională intensificată. Francofonii se tem în legătură cu o posibilă sărăcire a comunităţii lor şi cu o scindare a ţării.