Presa bulgară dezgroapă cazul de trafic de influenţă din 2008 al ministrului olandez Gerd Leers

Presa bulgară a readus sâmbătă în atenţie cazul în care actualul ministru olandez al Imigraţiei Gerd Leers a încercat să facă trafic de influenţă în Bulgaria în 2008, după ce acesta a anunţat, joi, opoziţia Olandei faţă de intrarea României şi Bulgariei în Schengen, relatează site-ul Novinite.com.

Urmărește
4 afișări

Ministrul Leers a fost cel care a anunţat joi că, pentru moment, Olanda va bloca intrarea Bulgariei şi României în Schengen, deşi cele două ţări au îndeplinit criterii tehnice, din cauza îngrijorării privind corupţia şi crima organizată.

Sâmbătă, cotidianul bulgar 24 Ceasa a amintit evenimentele din 2008-2009, când Gerd Leers era primar al oraşului Maastricht.

El a luat legătura cu primarul oraşului Biala de la Marea Neagră, negociind să cumpere la preţuri preferenţiale două vile ce urma să fie construite pe malul mării, în schimbul folosirii influenţei sale pentru a asigura fonduri europene pentru acest oraş. Acordul a fost până la urmă încheiat cu ajutorul unor oficiali bulgari de rang înalt.

Până la urmă, contractorii bulgari au cerut un preţ mai mare de la Leers şi s-a dovedit că proprietatea era ipotecată, astfel că proiectul l-a făcut pe ministru să piardă 230.000 de euro.

Deşi iniţial Leers a pretins că a participat la tranzacţie în calitate de persoană privată, presa daneză a descoperit că acesta a făcut trafic de influenţă.

La începutul lui 2009, Leers şi-a depus demisia din funcţia de primar al oraşului Maastricht.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici