Prima pagină » Știri externe » În ciuda războiului, Rusia rămâne pentru China „cel mai important partener strategic”. Declaraţiile ministrului de externe de la Beijing

În ciuda războiului, Rusia rămâne pentru China „cel mai important partener strategic”. Declaraţiile ministrului de externe de la Beijing

Ministrul de externe al Chinei a numit luni Rusia „cel mai important partener strategic” al Beijingului, pe fondul refuzului său continuu de a condamna invazia Ucrainei, notează AP News.
În ciuda războiului, Rusia rămâne pentru China „cel mai important partener strategic”. Declaraţiile ministrului de externe de la Beijing

Wang Yi a spus că legăturile cu Moscova constituie „una dintre cele mai importante relaţii bilaterale din lume”.

„Oricât de periculos ar fi peisajul internaţional, ne vom menţine focalizarea strategică şi vom promova dezvoltarea unui parteneriat cuprinzător China-Rusia în noul viitor”, a declarat Wang reporterilor, la o conferinţă de presă.

„Prietenia dintre cele două popoare este îmbrăcată în fier”, a adăugat el.

China a rupt orice legătură mai ales cu SUA şi Europa, după ce s-au impus mai multe sancţiuni Rusiei pe fondul invaziei acesteia în Ucraina. China spune că suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor naţiunilor ar trebui respectate, însă sancţiunile creează noi probleme şi perturbă procesul de reglementare politică.

Întreaga atenţie s-a îndreptat către întâlnirea dintre liderul chinez Xi Jinping şi preşedintele Vladimir Putin de pe 4 februarie, în urma căreia părţile au emis o declaraţie comună în care afirmă „sprijinul lor reciproc puternic pentru protecţia intereselor lor fundamentale”.

Rusia a susţinut viziunea Chinei despre Taiwan ca o „parte inalienabilă a Chinei şi se opune oricăror forme de independenţă a Taiwanului”, în timp ce China a susţinut Rusia în opoziţia extinderii în continuare a NATO.

De atunci, guvernul lui Xi a refuzat să critice atacul, dar a încercat să se distanţeze de războiul lui Putin făcând apel la dialog şi la respectarea suveranităţii. Astfel, analiştii consideră că Putin nu i-a spus liderului chinez planurile sale înainte de declaraţia lor comună.

Beijingul a denunţat sancţiunile comerciale şi financiare impuse Moscovei şi spune că Washingtonul este de vină pentru conflict.