Presa italiană publică numele românilor aflaţi la bordul navei Buccaneer, deţinută de piraţi
Remorcherul Buccaneer, cu 16 persoane la bord – zece italieni, cinci români şi un croat – a fost capturat la 11 aprilie în Golful Aden, iar, în prezent, se pare că este ancorat în largul satului Lasqorey, la 110 kilometri vest de Portul Bosasso, capitala economică a regiunii somaleze Puntland.
Potrivit unor surse citate de site-ul LiberoReporter.it, numele a patru dintre cei cinci marinari români aflaţi la bordul remorcherului sunt: Nicuşor Marinescu (inginer), Adrian Gîlcă (timonier), George Dorel (mecanic) şi Marius Aragea (motorist). Toţi cei patru marinari sunt din judeţul Constanţa şi au vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani. Despre al cincilea marinar român aflat în captivitate se ştie doar că este din Bucureşti, numele acestuia nefiind dezvăluit.
În afară de cei cinci români, la bordul remorcherului sunt şi zece marinari italieni, precum şi un croat.
Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat la 24 iunie că autorităţile italiene au comunicat ambasadei României la Roma că toţi cei 16 marinari răpiţi, inclusiv cei cinci cetăţeni români, se află la bordul vasului Buccaneer, niciun membru nefiind dus la ţărm, aşa cum relatase presa din Italia.
La începutul lunii iunie, comandantul navei, italianul Mario Iarloi, a luat legătura, telefonic, cu redacţia ziarului Corriere della Sera. El declara că echipajul are doar rezerve limitate de alimente, apă potabilă şi medicamente, trăind fără aer condiţionat la temperaturi care depăşesc constant 40 de grade Celsius. "Suntem extenuaţi. Vă rog să ne scăpaţi din acest calvar, altfel le vom cere noi piraţilor să ne omoare", afirma comandantul remorcherului prin telefon.
În aprilie şi iunie, piraţii somalezi lansaseră două ultimatumuri care aveau rolul de stimula autorităţile italiene să demareze negocierile pentru eventuala eliberare a navei şi echipajului. Deocamdată, nu există confirmări oficiale privind stadiul negocierilor pe care Italia le-ar purta pentru eliberarea navei Buccaneer, aparţinând armatorului italian Micoperi Marine Contractors, cu sediul la Ravenna.