Prima pagină » Social » UPDATE. Un avocat al lui Navalnîi, arestat la Moscova / Dubkov a fost eliberat la scurt timp după

UPDATE. Un avocat al lui Navalnîi, arestat la Moscova / Dubkov a fost eliberat la scurt timp după

Un avocat al lui Alexei Navalnîi, care a murit în închisoare luna aceasta, ar fi fost arestat la Moscova, relatează Sky News, care citează Novoya Gazeta.
UPDATE. Un avocat al lui Navalnîi, arestat la Moscova / Dubkov a fost eliberat la scurt timp după
Diana Nunuț
27 feb. 2024, 19:41, Social

UPDATE Avocatul anunţă că a fost eliberat

Un avocat al lui Alexei Navalnîi a fost eliberat la scurt timp după ce a fost arestat la Moscova.

Vasili Dubkov a fost reţinut în cursul zilei de astăzi, dar între timp a declarat pentru postul de ştiri independent rus Verstka că a fost eliberat, informează Sky News. 

El nu a oferit un motiv pentru arestarea sa, dar a spus că a fost vorba de o obstrucţionare a activităţii sale de avocat, relevă sursa citată. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit unor surse media ruseşti, Vasili Dubkov a fost reţinut pentru ,,încălcarea ordinii publice”.

El a fost dus la secţia de poliţie din districtul Schcherbinksky din Moscova, potrivit publicaţiei media Sota, citată de The Moscow Times.

Dubkov a însoţit-o pe mama disidentului rus la colonia penitenciară din Arctica, acolo unde a murit pe 16 februarie.

Autorităţile ruse nu au confirmat încă arestarea lui Dubkov, informează BBC.

În octombrie 2023, alţi avocaţi ai lui Navalnîi – Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Lipster – au fost arestaţi sub acuzaţia de ,,extremism”.