Până duminică dimineaţă, peste 15.000 de persoane confirmarseră participarea la manifestaţii organizate în 17 oraşe din Bulgaria.
Protestul de la Sofia va avea loc în faţa sediului Parlamentului, iar la Blagoevgrad şi Plovdiv manifestaţiile se vor desfăşura în pieţele centrale, unde autovehiculele vor reduce viteza şi vor aprinde farurile. Şoferii din Gabrovo intenţionează să protesteze la staţiile de alimentare, unde vor plăti numai cu monezi.
Protestatarii cer reducerea accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA), despre care afirmă că ridică preţul carburanţilor şi vor determina numeroase falimente. Protestele sunt susţinute de Uniunea bulgară a transportatorilor privaţi, care urmează să organizeze o manifestaţie luni.
Şi partidul naţionalist VMRO organizează duminică, în piaţa din faţa catedralei Aleksandr Nevski, un miting împotriva creşterii preţurilor la energie electrică, apă şi materii prime.