Nemulţumirea cu privire la rolul pe care l-au avut bancherii în criza economică şi faţă de progresele foarte mici înregistrate în combaterea schimbărilor climatice au motivat foarte multe persoane să participe la demostraţii. Zecii de mii de prostestatari sunt aşteptaţi să iasă în stradă, iar mii de poliţişti au fost trimişi pentru a aplana eventualele violenţe.
Potrivit Sky News, unii poliţişti au ocupat poziţii de „supraveghere” pe acoperişurile clădirilor, iar alţii au fost văzuţi în apropierea staţiei de metrou Moorgate, unde îşi desfăşurau echipamentele.
Elicopterele survolează oraşul, în timp ce bariere de securitate au fost amplasate de-a lungul traseului pe care îl vor străbate protestatarii până în apropierea Băncii Angliei.
„Mă aflu aici cu mişcarea Stop the War deoarece considerăm că G20 nu reprezintă oamenii obişnuiţi din lume”, a declarat unul din participanţii la demonstraţii, Adam Lambert, în vârstă de 25 de ani. „Credem că reprezintă bogaţii”, a precizat el.
Numeroase magazine şi firme au fost închise în ziua summitului, în timp ce acelea care au rămas deschise se pregătesc pentru violenţe.