Preşedintele Comisiei Europene: Noul guvern al Austriei va fi judecat pe baza acţiunilor sale
Austria a devenit, luni, o ţară occidentală cu un partid de extremă-dreaptă în guvern, după ce preşedintele Alexander Van der Bellen a învestit coaliţia condusă de către Sebastian Kurz, pe fondul unor proteste de amploare la Viena.
Sebastian Kurz (31 de ani) devine cancelar al Austriei şi cel mai tânăr lider politic ales în Europa, în urma unui acord între Partidul Popular (OVP, centru-dreapta, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPO, extremă-dreaptă) pentru formarea noului guvern de la Viena.
După o întrevederea sa cu premierul Kurz, la Bruxelles, Juncker a refuzat să facă prea multe declaraţii despre noul guvern austriac, spunând că este „împotriva oricăror prejudecăţi”.
„Acest guvern a luat o poziţie care în mod clar este în favoarea Europei şi asta este ceea ce contează pentru mine”, a adăugat preşedintele Comisiei Europene.
„Vom judeca Guvernul austriac, la fel cum facem cu toate guvernele, în funcţie de acţiunile sale”, a completat Juncker.
Kurz, care s-a aliat cu formaţiunea eurosceptică şi prorusă Partidul Libertăţii (extrema-dreapta), şi-a intensificat retorica proeuropeană.
„Suntem o naţiune proeuropeană, suntem un guvern proeuropean”, a declarat noul premier austriac.
Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii şi noul vicecancelar al Austriei, a afirmat în trecut că Islamul „nu are loc în Europa” şi a numit-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, drept „cea mai periculoasă femeie din Europa”, pentru politica sa deschisă privind refugiaţii.