Noua legislaţie prevede scăderea vârstei de pensionare a membrilor Curţii Supreme de la 70 de ani la 65 de ani. Totuşi, preşedintele ţării poate alege să autorizeze unii judecători să-şi continue activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Ca urmare a acestei prevederi, actualul preşedinte al Curţii Supreme ar urma să fie obligată să se pensioneze, deşi mandatul ei de şase ani se va încheia la finalul anului 2020.
„Lovitură de stat împotriva structurii uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului are loc fără a se recurge la forţa militară sau trupe paramilitare, ci doar prin abuzul instituţiilor legale”, a declarat Gersdorf.
„Avertizez Guvernul: nu încălcaţi contractul social scris sub forma Constituţiei. Mergeţi nechibzuit pe buza abisului în care întreaga naţiune ar putea cădea în cele din urmă”, a completat oficialul polonez.
Comisia Europeană a propus miercuri la prânz Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.
Experţii Comisiei Europene afirmă că noile măsuri legislative din Polonia subminează independenţa justiţiei, oferindu-i ministrului Justiţiei dreptul de a numi şi de a destitui judecători ai instanţelor superioare. Bruxellesul denunţă şi reformele privind funcţionarea Tribunalului Constituţional din Polonia.
Decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de sancţionare a Poloniei în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE „nu are nicio valoare”, fiind motivată politic, acuză Partidul Lege şi Justiţie (PiS, centru-dreapta), aflat la guvernare la Varşovia.