Preşedintele Elveţiei, Guy Parmelin, salută întâlnirea „cordială” cu Joe Biden
Preşedintele Elveţiei, Guy Parmelin, a declarat, marţi seară, că a avut o întrevedere „cordială” cu omologul său american, Joseph Biden, exprimând speranţa că summitul SUA-Rusia, programat la Geneva, va fi „constructiv”.
„A fost o întâlnire cordială”, a afirmat Guy Parmelin după discuţiile cu preşedintele SUA, Joseph Biden, conform site-ului Swissinfo.ch.
Guy Parmelin consideră că întâlnirea preşedinţilor din SUA şi Rusia, Joseph Biden şi Vladimir Putin, programată miercuri la Geneva, este „un semn de speranţă” după criza pandemiei. „Sper că discuţiile celor doi preşedinţi vor fi constructive”, a subliniat Guy Parmelin.
Preşedintele Elveţiei a dezvăluit că Joseph Biden a manifestat interes pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale şi a cooperării între universităţile din Statele Unite şi Elveţia.
Preşedintele SUA a mulţumit Elveţiei pentru rolul diplomatic în relaţia cu Iranul şi s-a declarat dispus să susţină crearea unei reţele pentru trimiterea de produse umanitare în Iran, a declarat Ignazio Cassis, ministrul elveţian de Externe, care a participat la întâlnire.
„Trebuie să abordăm probleme globale, este important să continuăm în acest mod”, a subliniat Ignazio Cassis.