Prima pagină » Știri externe » Preşedintele Germaniei: Avem nevoie de democraţie, dar acum democraţia are nevoie de noi

Preşedintele Germaniei: Avem nevoie de democraţie, dar acum democraţia are nevoie de noi

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va îndemna cetăţenii ţării să apere democraţia, afirmând că democraţia are nevoie de persoane sigure pe sine, cu bun simţ şi decenţă, potrivit unor fragmente din mesajul său de Crăciun, publicate în avans de site-ul agenţiei Dpa.
Preşedintele Germaniei: Avem nevoie de democraţie, dar acum democraţia are nevoie de noi

Steinmeier afirma că Germania a trăit „în unitate, în libertate, într-o democraţie” în ultimii 30 de ani. „Dar vă rog să nu credeţi vreodată că acest lucru poate fi luat ca fiind de la sine înţeles. Avem nevoie de democraţie – dar acum democraţia are nevoie de noi!”

„Democraţia noastră are nevoie de cetăţeni siguri pe sine, care au încredere şi determinare, bun simţ şi decenţă şi care manifestă solidaritate pentru ceilalţi”, subliniază Steinmeier.

„Ştiu că toate aceste calităţi sunt prezente în tine, în noi, în această societate. Şi de aceea cred în noi. Cred în această ţară”, mai afirmă liderul german.

„Sunteţi parte a acestei democraţii. Votând, fiind activi politic – participând la demonstraţii de stradă, sau susţinând unui partid politic, sau poate chiar servind în funcţia de consilier local – o slujbă pentru care este nevoie urgentă de sânge proaspăt în atâtea locuri”, apreciază Steinmeier.

„Pentru a rezuma, toţi aveţi o bucată de Germania în mâini”, conchide liderul de la Berlin.