Preşedintele kosovar refuză să demisioneze
Preşedintele Kosovo, Behgjet Pacolli, a declarat joi că nu va demisiona, după decizia Curţii Constituţionale de a invalida alegerea sa în februarie, relatează AFP.
"Nu este necesar să demisionez", a declarat Pacolli pentru postul local de radio Dukagjini, în timp ce Guvernul de coaliţie dezbate soluţiile la ieşirea din criza declanşată de această invalidare şi vrea să evite noi alegeri anticipate.
În verdictul său, anunţat luni, Curtea Constituţională kosovară a estimat că două treimi dintre cei 120 de membri ai Parlamentului local, respectiv 80 de deputaţi, ar fi trebuit să fie prezenţi la votul pentru alegerea preşedintelui, iar scrutinul ar fi trebuit să aibă cel puţin doi candidaţi.
"Dat fiind că numai 67 de deputaţi au participat la alegerea preşedintelui, Curtea a conchis că articul 82 al Constituţiei a fost încălcat", precizează verdictul.
Absenţa unui al doilea candidat este, de asemenea, contrară Constituţiei, potrivit Curţii, care nu a făcut totuşi recomandări cu privire la dispoziţiile ce ar trebui luate.
Joi nu era clar care vor fi urmările unei astfel de situaţii cu care Kosovo se confruntă pentru prima dată de la proclamarea indepedenţei sale, în 2008.
Guvernul premierului Hashim Thaci încearcă să organizeze un nou vot.
Thaci, al cărui Partid Democratic din Kosovo (PDK) a susţinut alegerea lui Pacolli, şi-a exprimat miercuri speranţa că "Parlamentul din Kosovo va găsi o soluţie rapidă constituţională" şi a cerut opoziţiei să îşi asume responsabilităţile.
În timp ce partidul său, Noua Alianţă pentru Kosovo (ARK), a menţionat că va candida din nou în cadrul repetării votului, Pacolli s-a arătat joi mai prudent.
"Nu este sigur că voi candida din nou. Acest lucru depinde de coaliţie şi în cazul în care coaliţia va decide (astfel), voi examina" propunerea, a declarat el.
Potrivit presei locale, Pacolli nu şi-a mai exersat funcţiile după ce Curtea Constituţională a dat publicităţii decizia sa.
Parlamentul kosovar ar trebui să se reunească joi pentru a aproba bugetul pe 2011, iar subiectele de discuţie trebuie avansate cu trei zile înaintea unei sesiuni. Astfel, actuala criză politică nu va fi probabil pe ordinea de zi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului