Preşedintele Letoniei cere dizolvarea Parlamentului, măsură ce va fi supusă unui referendum

Preşedintele Letoniei, Valdis Zatlers, a anunţat sâmbătă seara, la televiziunea publică letonă, că cere dizolvarea Parlamentului, o măsură care va face obiectul unui referendum naţional, conform Constituţiei, relatează AFP.

Urmărește
240 afișări

"Vreau să dau speranţa schimbării lucrurilor", a declarat Zatlers.

"Trebuie să punem un punct final comportamentelor contra poporului nostru şi contra ţării noastre. Acesta este motivul pentru care vreau să vă spun, în direct, că am semnat decretul prezidenţial care cere dizolvarea Parlamentului şi l-am supus Curţii Constituţionale. Decretul intră în vigoare imediat", a precizat el.

Dacă alegătorii susţin în majoritate cererea preşedintelui, Parlamentul va fi dizolvat. În caz contrar, preşedintele va trebui să demisioneze.

Zatlers a luat această decizie în urma unui vot în Parlament, săptămâna trecută, care a blocat o cerere de ridicare a imunităţii unui parlamentar cu reputaţie controversată.

Mandatul preşedintelui Zatlers se încheie la 7 iulie. Partidul majoritar din coaliţia guvernamentală de centru-dreapta l-a desemnat oficial, la 19 mai, să candideze pentru un al doilea mandat.

Preşedintele acestui mic stat baltic este ales de Parlament.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici