Preşedintele Lula va fi operat din nou la cap, după ce s-a împiedicat în baie
- Luiz Inácio Lula da Silva, preşedintele Braziliei, în vârstă de 79 de ani, va fi supus joi unei noi intervenţii medicale la cap, după ce marţi a trecut printr-o operaţie de urgenţă pentru a opri o hemoragie cerebrală.
- Noua procedură are scopul de a preveni eventuale sângerări viitoare.
Preşedintele Lula va fi operat din nou la cap, după ce s-a împiedicat în baie
Totul a început în octombrie anul trecut, când preşedintele brazilian a căzut în baie în timp ce îşi tăia unghiile de la picioare. Deşi iniţial părea că totul este în regulă, luni seara Lula s-a plâns de dureri puternice de cap. Un RMN efectuat de urgenţă a arătat că între creier şi craniu se acumulase sânge, ceea ce a necesitat o intervenţie chirurgicală imediată, anunţă The Guardian.
Medicii au efectuat o trepanaţie - o procedură prin care au făcut o mică gaură în craniu pentru a drena sângele şi a reduce presiunea. Acum, pentru a preveni noi complicaţii, preşedintele va trece printr-o nouă procedură numită embolizarea arterei meningeale medii.
„Există o mică posibilitate ca arterele mici ale meningelui să provoace în continuare sângerări minore", a explicat doctorul Roberto Kalil Filho, medicul personal al preşedintelui. Noua procedură, care va dura aproximativ o oră, este considerată minim invazivă şi cu risc scăzut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Mii de protestatari au perturbat congresul partidului de extremă dreaptă din Germania
-
IPJ Mureş anunţă că s-a sesizat din oficiu după neregulile semnalate în centre de copii
-
Marina SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană, ca punct logistic pentru operaţiunile din zona arctică unde patrulează submarinele ruseşti
Starea preşedintelui este stabilă. Medicii spun că se recuperează excelent după prima operaţie, poate sta în picioare, vorbeşte şi mănâncă normal. Mai mult, echipa medicală subliniază că Lula nu a suferit nicio leziune cerebrală şi nu are probleme neurologice.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO