- Home
- Externe
-
BUDAPESTA, (02.04.2013, 16:27)
- Valentin Vidu - Mediafax
Preşedintele maghiar: Ungaria susţine ferm Bulgaria în efortul de aderare la Spaţiul Schengen
Preşedintele ungar Janos Ader l-a asigurat marţi pe omologul său bulgar Rosen Plevneliev de susţinerea "necondiţionată" a Bulgariei în demersul de aderare la Spaţiul Schengen.

Janos Ader, preşedintele Ungariei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cei doi preşedinţi, care au susţinut o conferinţăă de presă comună în urma unei întâlniri, la Budapesta, au confirmat, de asemenea, angajamentul ţărilor lor faţă de construirea conductelor de gaze South Stream şi Nabucco.
Plevneliev, care efectuează o vizită de două zile în Ungaria, a declarat că accesul Bulgariei la Schengen este blocat în principal de motivaţii ce ţin de politica internă a unor ţări vest-europene, între care a citat Olanda şi Marea Britanie. Aceasta din urmă a lansat inclusiv o campanie ce generează temeri cu privire la un val masiv de imigranţi, a spus şeful statului bulgar.
"Nu există niciun motiv de temere", a subliniat Plevneliev, citând exemplul Suediei, care a acordat acces pe piaţa muncii muncitorilor bulgari. El a adăugat că Bulgaria este dispusă să adopte măsuri de prevenire a unei migrări în masă, în cazul în care acest lucru va fi necesar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Ader a spus că problemele cu privire la energie au ocupat un loc important în cadrul discuţiilor cu omologul său.
În opinia sa, toate guvernele au datoria să aducă preţurile la energie la nivelul standardului de trai, pentru a menţine pacea socială. Un dezechilibru în acest domeniu ar reprezenta riscuri atât la adresa companiilor din sector, cât şi la adresa Cabinetului, a adăugat el.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe