Preşedintele Microsoft solicită altor ţări să „copieze” codul propus de Australia. Reţelele de socializare să plătească pentru conţinutul din mass-media
Într-o postare pe site-ul Microsoft, Brad Smith a spus că guvernul Statelor Unite nu ar trebui să se opună codului de negociere al mass-mediei din Australia, îndemnând guverne precum SUA, Canada şi Uniunea Europeană să urmeze exemplul australian de a-i obliga pe giganţii tehnologici să plătească pentru conţinutul de ştiri, potrivit ABC News.
„Da, propunerea Australiei va reduce dezechilibrul de negociere care favorizează în prezent sectorul tehnic şi va contribui la creşterea oportunităţilor pentru jurnalism independent”, se menţiona în postarea de pe site.
„Statele Unite nu ar trebui să obiecteze la o propunere australiană creativă care să întărească democraţia, cerând companiilor tehnologice să susţină o presă gratuită. Ar trebui să o copieze, în schimb”.
Deşi Microsoft nu este acoperită de legislaţia actuală, compania a venit în sprijinul codului săptămâna trecută, spunând că este dispusă să respecte reformele.
Alţi giganţi tehnologici, cum ar fi Google şi Facebook, ameninţă să-şi retragă sau să limiteze serviciile în Australia dacă se introduce codul de negociere media.
Codul a fost propus de reclamaţii din partea presei tradiţionale, conform cărora platformele de socializare beneficiază gratuit de activitatea jurnaliştilor.
Google şi Facebook continuă să susţină că organizaţiile media beneficiază din partea lor de recomandări şi accesări pe site-urile lor.