Preşedintele Muntenegrului nu merge la summitul de la Ialta, din cauza situaţiei Iuliei Timoşenko
Preşedintele muntenegrean, Filip Vujanovici, a anunţat luni că nu va participa la summitul Europei Centrale de la Ialta (Ucraina), prevăzut pentru jumătatea lunii mai, din cauza "tratamentului suferit în închisoare" de opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, relatează AFP.
Vujanovici "doreşte, prin anularea participării sale la summit, să incite autorităţile (Ucrainei) să respecte drepturile fostului premier", a precizat preşedinţia muntenegreană într-un comunicat.
Ucraina se confruntă cu o izolare tot mai mare, mai mulţi preşedinţi ai unor state membre ale Uniunii Europene şi lideri ai UE anunţându-şi intenţia de a nu participa la reuniunea preşedinţilor din Europa Centrală, prevăzută la 11 şi 12 mai, şi la Euro-2012, din cauza situaţiei drepturilor omului din această ţară.
Campionatul de fotbal Euro-2012 va începe la 8 iunie cu un meci Polonia-Grecia la Varşovia, iar finala se va desfăşura la 1 iulie, la Kiev.
Muntenegrul, un stat mic de la malul Mării Adriatice cu numai 660.000 de locuitori, speră să demareze în iunie negocierile de aderare la UE.
Iulia Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi care este în detenţie din august 2011, a intrat în greva foamei la 20 aprilie, pentru a protesta faţă de violenţele la care susţine că a fost supusă în penitenciar.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

