Preşedintele Poloniei refuză invitaţia la parada militară de la Moscova

Publicat: 17 03. 2015, 07:38
Actualizat: 17 03. 2015, 07:40

„Având în vedere situaţia actuală, nu există posibilitatea ca preşedintele Poloniei să participe la ceremoniile” programate la Moscova, a anunţat Bronislaw Komorowski pentru un post de televiziune local, denunţând „continuarea conflictului în Ucraina”.

În schimb, preşedintele Poloniei a propus mai devreme organizarea unor ceremonii similare celor de la Moscova la Westerplatte, în Gdansk, locul declanşării celui de-al Doilea Război Mondial.

Anterior, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a refuzat invitaţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a participa la o paradă militară organizată în mai la Moscova.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului german, Angela Merkel a propus în schimb să participe la o ceremonie pentru depunerea de coroane de flori, pe 10 mai, la Moscova. Vladimir Putin a acceptat propunerea.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că refuzul unor lideri occidentali de a participa la ceremoniile programate la Moscova nu afectează amploarea evenimentului.

„Acest fapt nu va afecta spiritul, conţinutul emoţional şi amploarea evenimentului”, a spus Peskov pentru un post de radio rus.