Anne Mansouret, consilier din partea socialiştilor în departamentul Eure (nord-vest), a fost audiată de anchetatori, a precizat sursa citată.
Această audiere intervine în cadrul unei anchete preliminare deschise de Parchetul din Paris după plângerea pentru tentativă de viol depusă de Tristane Banon, în vârstă de 32 de ani, împotriva fostului director al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Tristane Banon îl acuză pe Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, că a încercat să o violeze în februarie 2003 într-un apartament din centrul Parisului în timpul unei întâlniri în cadrul pregătirii cărţii sale. Tânăra a fost audiată de poliţie luni.
În opinia lui DSK, scena povestită de Tristane Banon în cadrul unei emisiuni de televiziune din 2007, apoi într-un interviu acordat unui site de Internet în 2008, este „imaginară”. Avocaţii săi au depus o plângere pentru denunţare calomnioasă pe lângă Parchetul din Paris.
Anne Mansouret, căreia fiica ei i s-a confesat imediat după presupusa tentativă de viol, a descurajat-o la momentul respectiv pe aceasta să depună plângere.
Dar săptămâna trecută ea a declarat că este „mândră” de acţiunea judiciară angajată de fiica ei împotriva fostului ministru socialist. „Sunt foarte mândră că fiica mea aparţine celor 10 la sută dintre femei care îndrăznesc să ducă până la capăt o plângere de viol sau agresiune”, a afirmat ea.
În Statele Unite, Dominique Strauss-Kahn este acuzat de agresiune sexuală şi tentativă de viol de o cameristă a unui hotel din New York, iar justiţia a anunţat amânarea până la 1 august a viitoarei audieri. La 1 iulie, în urma unor inexactităţi în relatarea presupusei victime, DSK a fost eliberat pe propria răspundere dar judecătorul american nu i-a restituit paşaportul şi nu a redus acuzaţiile împotriva lui.