- Home
- Externe
- MOSCOVA, (02.11.2016, 12:38)
- Olimpia Nicolae
Preşedintele rus, Vladimir Putin declară ”pauză umanitară” în Alep timp de 10 ore
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a declarat în mod unilateral ”pauză umanitară” de zece ore pentru ziua de vineri, în oraşul sirian Alep, au comunicat oficiali ruşi, citaţi de CNN News.

Preşedintele rus, Vladimir Putin declară ”pauză umanitară” în Alep timp de 10 ore (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
”A fost luată decizia introducerii unei pauze umanitare în Alep, pentru ziua de 4 noiembrie, de la ora locală 9:00 la 19:00”, a declarat miercuri Valery Gerasimov, Şeful Statului Major General al Rusiei.
Armistiţiul are loc ca urmare a intensificării conflictelor în oraşul sirian. Rebelii sirieni, inclusiv unele grupări islamiste, au declanşat o contraofensivă care are drept obiectiv să spargă asediul asupra zonei de est a oraşului Alep, impus de forţele loiale regimului Assad.
Peste 15 civili au murit, iar alţi 280 au fost răniţi, în urma bombardamentului efectuat de rebeli asupra zonei de vest a Alepului, aflată sub control guvernamental.
În luna octombire a avut loc un alt armistiţiul umanitar de 11 ore anunţat de Moscova, pentru a le permite civililor şi rebelilor să părăsească oraşul sirian Alep. Armistiţiul era iniţial programat să dureze opt ore, însă a fost ulterior prelungit cu alte trei ore, iar Putin s-a arătat dispus să extindă durata armistiţiului. Deşi Rusia a anunţat că armistiţiul umanitar instituit la Alep a fost prelungit apoi cu 24 de ore, potrivit relatărilor, unele coridoare de evacuare a populaţiei ar fi fost vizate de focuri de armă, părţile combatante acuzându-se reciproc de încălcarea pauzei umanitare.







Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe