Preşedintele sirian doreşte un dialog fără "condiţii" cu administraţia lui Obama

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat luni, într-un interviu pentru televiziunea libaneză a Hezbollah, al-Manar, că este pregătit să demareze un dialog fără "condiţii" cu noua administraţie americană condusă de Barack Obama.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Preşedintele sirian doreşte un dialog fără "condiţii" cu administraţia lui Obama

Preşedintele sirian Bashar al-Assad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Assad s-a declarat "optimist, dar prudent" după preluarea puterii de noua administraţie democrată.

"Există semnale pozitive, respectiv implicarea în procesul de pace din Orientul Mijlociu, dar am învăţat să fim prudenţi. Atât timp cât nu există nimic tangibil, vom considera că nimic nu s-a schimbat încă", a declarat el.

"Cred însă că dialogul a început deja de câteva săptămâni într-o manieră serioasă, personalităţi apropiate administraţiei fiind trimise pentru a discuta cu Siria", a precizat preşedintele Assad, fără a da alte detalii.

"Dacă Statele Unite pun condiţii, nu va avea loc un dialog", a menţionat preşedintele, în condiţiile în care ţările occidentale cer autorităţilor de la Damasc să nu mai susţină gruparea Hezbollah din Liban, mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, dar şi relaţiile cu Iranul.

"Nu am acceptat condiţiile acestora în trecut. Nu le vom accepta în prezent. Poziţia noastră este clară: noi susţinem rezistenţa", a precizat preşedintele Assad, care a calificat Iranul drept "un stat prieten, vecin, important în regiune".

Relaţiile dintre Damasc şi administraţia lui George W. Bush erau tensionate, în special în urma invaziei americane din Irak, din 2003, pe care Siria a criticat-o vehement.

În 2004, Statele Unite au impus sancţiuni economice Damascului, Washingtonul acuzând Siria că susţine organizaţiile "teroriste" precum Hezbollah şi Hamas, destabilizează Libanul şi permite tranzitul pe teritoriul său al unor grupări armate cu scopul de a lupta împotriva forţelor coaliţiei în Irak.

Relaţiile între cele două ţări sunt încă tensionate în urma atentatului din februarie 2005, de la Beirut, împotriva fostului premier libanez Rafic Hariri, Damascul negând orice implicare.

Preşedintele Assad a acuzat Israelul că respinge pacea cu arabii, după războaiele lansate de statul israelian împotriva Hezbollah în 2006 şi recent împotriva Hamas în Fâşia Gaza.

"Israelul nu este serios, nu vrea pace, nu înţelege decât limbajul forţei. Nu ţine cont de Naţiunile Unite şi de Liga Arabă", a menţionat preşedintele.

"Numai un premier israelian puternic poate instala pacea. Un premier slab nu face decât să declanşeze războaie", a adăugat el.

Siria şi Israelul, care se află oficial în stare de război în urma primului conflict arabo-israelian din 1948, au început în mai 2008 o serie de negocieri indirecte, mediate de Turcia. În urma ofensivei israeliene lansate la 27 decembrie asupra Fâşiei Gaza, Damascul a anunţat suspendarea acestor negocieri.

Assad a precizat că reuniunea de reconciliere de la 19 ianuarie între Damasc şi Doha, pe o parte, Ryad şi Cairo, de cealaltă, cu ocazia unui summit economic al Ligii Arabe în Kuwait, nu a făcut decât "să spargă gheaţa".

"Dezacordul cu Egiptul nu a avut consecinţe în privinţa relaţiilor economice. Dar în plan politic, cooperarea este absentă, relaţiile sunt reci", a adăugat Assad.

Războiul din Fâşia Gaza a scos la iveală divergenţele între liderii arabi moderaţi care sunt împotriva grupării Hamas şi cei care sprijină mişcarea islamistă, precum Siria şi Qatar.

Citeşte şi:

Obama consideră că este momentul reluării negocierilor de pace în Orientul Mijlociu

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici