Preşedintele Ungariei refuză să demisioneze din cauza scandalului de plagiat al tezei de doctorat

Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, aflat în mijlocul unui scandal de plagiat cu privire la lucrarea sa de doctorat, a refuzat să demisioneze, considerând că nu este "nicio legătură" între teza sa şi funcţia de şef de stat, transmite AFP.

Urmărește
6 afișări

Preşedintele Pal Schmitt a vorbit la televiziunea publică vineri seară, subliniind că şi-a obţinut diploma universitară acum 20 de ani, în 1992, şi că a fost ales preşedinte prin alegeri universale acum un an, în 2011.

Preşedintele Ungariei, al patrulea preşedinte după căderea dictaturii comuniste în 1989-1990, şi-a văzut doctoratul retras la 29 martie de către Universitatea Semmelweis, care a considerat teza sa despre istoria Jocurilor Olimpice susţinută acum 20 de ani ca fiind "plagiată".

"Mi-am scris teza după cunoştinţele mele cele mai bune, a fost o muncă cinstită", a declarat şeful de stat petru televiziune. "Cu toată sinceritatea, nu văd nicio legătură" între problema plagiatului şi o demisie, a mai adăugat acesta.

"Recunosc că am fost lipsit de această diplomă, însă eu am făcut treabă bună, conform regulilor de acum 20 de ani".

Premierul conservator Viktor Orban care este un apropiat al lui Pal Schmitt a apreciat vineri dimineaţă că, în ceea ce priveşte o eventuală demisie, "decizia aparţine doar preşedintelui republicii".

Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban în cadrul căruia mai mulţi membri au fost ostili candidaturii lui Pal Schmitt la preşedinţie, nu a făcut nicio declaraţie oficială.

Partidele de opoziţie au solicitat demisia preşedintelui, care s-a întors joi seară la Budapesta după o vizită în Coreea de Sud, însă a evitat presa care îl aştepta la aeroport.

Serviciul de presă al preşedinţiei a anunţat vineri dimineaţă că întreg programul lui Pal Schimtt, prntre care o vizită la Viena pentru inaugurarea unei expoziţii consacrate unui artist ungar, este anulat pentru ziua de vineri.

Întreaga presă ungară se aştepta la o demisie a şefului de stat şi a început să vorbească despre posibili succesori.

În faţa reşedinţei şefului de stat, Palatul Sandor, douăzeci de simpatizanţi ai micului partid de opoziţie ecologist de stânga au montat corturi şi au declarat că vor "rămâne acolo până la plecarea sa".

Săptămânalul ungar HVG a prezentat de la începutul lunii ianuarie pasaje din teza lui Pal Schmitt care păreau o traducere din franceză a textului unui expert bulgar, Nikolai Georgiev: "Reproducerea scrierilor lui Nikolai Georgiev, în 180 de pagini din cele 215 ale tezei lui Pal Schmitt, poate fi suspectată de plagiat".

În lumea politică, ultimul caz mare de plagiat în cadrul unei teze universitare l-a obligat în 2011 pe noua speranţă a creştin-democraţilor germani (CDU-CSU), Karl-Theodor zu Guttenberg, să demisioneze din postul său de ministru al Apărării.

În consecinţă, în lumea universitară, experţii au început să verifice tezele universitare ale oamenilor politici, în căutarea unor eventuale cazuri de plagiat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici