Preşedintele yemenit renunţă să candideze pentru un nou mandat şi amână alegerile legislative

Publicat: 02 02. 2011, 11:17
Actualizat: 06 11. 2012, 13:04

În cadrul unui discurs în faţa Parlamentului, Saleh, aflat la putere de 32 de ani, a anunţat de asemenea amânarea alegerilor legislative prevăzute pentru 27 aprilie, a căror desfăşurare în absenţa unei reforme politice era contestată de opoziţie.

Discursul preşedintelui Saleh intervine cu o zi înaintea unei „Zile a furiei”, joi, la apelul opoziţiei.

Mii de yemeniţi, inspiraţi de Tunisia şi Egipt, au manifestat joia trecută la Sanaa, la apelul opoziţiei, pentru a cere plecarea şefului statului.

„Sunt îmopotriva reînnoirii mandatului meu şi împotriva transmiterii ereditare a puterii”, a declarat Saleh, precizând că cere „blocarea amendamentelor constituţionale în interesul naţional”.

Deputaţii urmau să examineze la 1 martie o revizuire a Constituţiei, propusă de parlamentarii Congresului Popular General (CPG), care ar fi putut deschide calea alegerii pe viaţă a preşedintelui.

Opoziţia îl suspectează de asemenea că vrea să îi transmită puterea fiului său cel mare, Ahmed, şeful Gărzii republicane, unitatea de elită a armatei.

Saleh a cerut opoziţiei să „suspende manifestaţiile” şi să reia dialogul cu CPG, întrerupt de la decizia autorităţilor de a organiza alegeri legislative la 27 aprilie, fără a aştepta rezultatul acestui dialog privind reformele politice.

Preşedintele yemenit a cerut de asemenea formarea unui „Guvern de uniune naţională”.

Aflat la putere din 1978, Saleh a fost ales pentru prima dată în 1999, prin vot universal direct, pentru un mandat de şapte ani. El a fost reales pentru a doua oară în 2006, pentru un mandat care expiră în 2013.