Preşedinţia daneză a UE renunţă la apa minerală pentru cea de la robinet, ca măsură de austeritate
Preşedinţia daneză a UE a anunţat măsuri de reducere a cheltuielilor, în contexul austerităţii din Europa, iar printre acestea se află şi înlocuirea apei minerale cu apă de la robinet, mai puţine cadouri pentru deminitari şi utilizarea mai frecventă a transportului în comun.
Preşedinţia daneză a UE renunţă la apa minerală pentru cea de la robinet, ca măsură de austeritate(Imagine: Shutterstock)
"În Danemarca suntem foarte eficienţi în privinţa costurilor, aşa că vrem o preşedinţie eficientă, la un cost scăzut", a declarat luni seara ministrul danez pentru afaceri europene, Nicolai Wammen, la o întâlnire cu presa la Copenhaga, potrivit portalului EUobserver.
Arătând către sticlele de apă, Wammen a afirmat: "Este pentru ultima dată când avem sticle de apă pe masă în timpul preşedinţiei daneze. De acum înainte vom avea doar apă de la robinet", a spus el.
Reducerea cheltuielilor legate de cadourile pentru demnitari şi utilizarea mai frecventă a transportului public vor face parte, de asemenea, din strategia preşedinţiei daneze, care vizează diminuarea costurilor la numai câteva zeci de milioane de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Bitcoin se duce sub 100.000 de dolari pe fondul tarifelor impuse de Donald Trump
-
Premieră! România trimite azi, pentru prima dată în istoria recentă, gaze către Ucraina. 80.000 de metri ies pe oră pe la Isaccea. Explicaţia
-
Lasconi, despre Georgescu: Ar fi ciudat să îl lase să candideze
În comparaţie, în a doua jumătate a anului trecut, Polonia a cheltuit 115 milioane de euro în perioada în care a deţinut preşedinţia UE.
O cină organizată luni seara la reşedinţa premierului danez, Helle Thorning-Schmidt, a arătat că implementarea strategiei de reducere a costurilor a început deja. Vinul danez alb era însoţit de carafe cu apă.
Danemarca a preluat din ianuarie preşedenţia UE pentru o perioadă de şase luni.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO