Preşedinţia finlandeză a UE era preocupată în 2006 de referendumul proindependenţă din Transnistria
Preşedinţia finlandeză a UE împărtăşea preocuparea Statelor Unite privind referendumul proindependenţă organizat în 2006 de Transnistria, temându-se că Rusia ar putea susţine rezultatele plebiscitului, conform unor documente diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks.
"Guvernul Finlandei pune serios sub semnul întrebării scopul şi rolul pe care Moscova l-a jucat în posibila acţiune de convingere a lui Igor Smirnov şi a Sovietului Suprem de la Tiraspol de a da curs acestei iniţiative", declarat Tuula Yrjola, un oficial din cadrul Ministerului finlandez de Externe, conform unui document confidenţial al ambasadei SUA din Helsinki trimis în iulie 2006.
"Acest referendum pune Rusia într-o situaţie penibilă şi problematică. Acceptarea rezultatelor intră în contradicţie flagrantă cu susţinerea Rusiei pentru înţelegerile mediate de OSCE referitoare la integritatea teritorială a Republicii Moldova. În plus, apar serioase semne de întrebare privind presupusa lipsă de ambiţii a Rusiei în legătură cu teritoriul Transnistriei", sublinia oficialul finlandez.
Conform unui alt document diplomatic american, Finlanda era preocupată, la sfârşitul anului 2006, în legătură cu aportul Rusiei în privinţa soluţionării crizei transnistrene.
Pe 15 noiembrie 2006, subsecretarul de Stat american David Kramer s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali guvernamentali finlandezi.
Doi dintre aceştia - "Turunen şi Yrjola - au declarat că recenta suspendare a singurului tren de călători pe ruta Chişinău - Moscova a fost de fapt o încercare de a exercita presiuni asupra Moldovei pentru recunoaşterea Transnistriei. Cei doi oficiali consideră că criza transnistreană poate fi soluţionată dacă Moscova are acţiuni constructive. Însă Moscova pare mulţumită de actuala situţaie şi este improbabil să ajute la depăşirea impasului actual", preciza ambasada americană de la Helsinki într-un document confidenţial din 21 noiembrie 2006.
În 2009, Valeri Nesteruşkin, emisarul special al Ministerului rus de Externe pentru soluţionarea crizei transnistrene, afirma că înţelegea "reticenţa lui Igor Smirnov de a participa la negocieri", considerând că ambiţia acestuia de a se menţine la putere este "normală şi de înţeles".
"Valeri Nesteruşkin ne-a spus pe 18 mai 2009 că Grigori Karaşin, adjunct al ministrului rus de Externe, intenţionează să efectueze vizite la Chişinău şi Tiraspol pe 26-27 mai 2009 şi va profita de ocazie pentru a-l îndemna pe Igor Smirnov să anuleze interdicţiile de călătorie impuse ambasadorului SUA Asif Chaudhry şi emisarului UE Kalman
Miszei, pentru a facilita o reuniune în formatul 3 plus 2 pe teritoriul transnistrean", scria, pe 19 mai 2009, ambasada americană la Moscova.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului