Prima pagină » Știri externe » Preşedinţia Rusiei intenţionează să achiziţioneze avioane de tip Suhoi Superjet-100

Preşedinţia Rusiei intenţionează să achiziţioneze avioane de tip Suhoi Superjet-100

Kremlinul intenţionează să achiziţioneze avioane prezidenţiale de tip Suhoi Superjet-100, informează un oficial de la Preşedinţia Rusiei, citat de pagina online a RIA Novosti.
Preşedinţia Rusiei intenţionează să achiziţioneze avioane de tip Suhoi Superjet-100
18 mai 2010, 15:14, Știri externe

Avionul Superjet-100 al companiei Suhoi va fi folosit pentru nevoile Preşedinţiei, precizează Vladimir Kozhin, responsabil de achiziţii la Preşedinţia Rusiei.

Proiectul Superjet-100 se referă la avioane de clasă medie destinate transportului de pasageri, proiectul fiind dezvoltat în cooperare cu firme americane şi europene precum Boeing, Snecma, Thales, Messier Dowty, Liebherr Aerospace şi Honeywell.

„Imediat ce avionul va ieşi din linia de producţie, suntem pregătiţi să îl cumpărăm pentru necesităţile Preşedinţiei”, subliniază Kozhin.