Presupusa victimă a lui Dominique Strauss-Kahn este originară din Ghana

Publicat: 17 05. 2011, 13:38
Actualizat: 07 11. 2012, 19:47

Aceasta se numeşte Ophelia şi este originară din Ghana. Potrivit ultimei versiuni a poliţiei, ea susţine că faptele s-au petrecut în jurul prânzului.

Potrivit unei surse din cadrul lanţului hotelier Sofitel, o cameristă poate intra într-o cameră cu cartela de care dispune fără a aştepta un ordin oficial de la recepţie. Ophelia ar fi deschis uşa strigând «house keeping» fără a obţine un răspuns.

Acesta a fost primul sejur al lui Dominique Strauss-Kahn în 2011 în acest hotel unde s-a cazat de cinci ori în 2010.

Totodată, precizează cotidianul francez, biletul său de avion a fost cumpărat joi, 12 mai, şi, potrivit sistemului Gaetan de rezervare pentru Air France, ora de întoarcere a fost modificată cel puţin o dată.

Potrivit unui director comercial norvegian, Mortem Meier, citat de New York Times, care a fost condus de acelaşi şofer, „Strauss-Kahn era foarte grăbit. Voia să părăsească locul cât mai repede posibil. Părea tulburat şi stresat”. În timpul cursei, el ar fi contactat-o telefonic pe soţia sa, Anne Sinclair, care îl aştepta la Paris şi i-ar fi spus că are o „problemă gravă”, potrivit Le Monde.