- Home
- Externe
- (18.08.2023, 10:33)
- Iulian Moşneagu
Prima navă care a folosit coridorul ucrainean de pe Marea Neagră a ajuns în Turcia, în ciuda blocadei Rusiei
O navă de marfă a reuşit să traverseze cu succes Marea Neagră din Ucraina până în Turcia, folosind un coridor de transport maritim stabilit de Kiev în efortul de a sparge blocada Rusiei asupra porturilor sale.

Sursa foto: AP / Mediafax Foto
Platforma de urmărire maritimă MarineTraffic arată că nava Joseph Schulte, proprietate germano-chineză, o navă de containere care navighează sub pavilion Hong Kong, a ajuns în strâmtoarea Bosfor din Turcia la primele ore ale dimineţii de vineri, în timp ce martori oculari au declarat că au văzut-o sosind în apele ţării NATO, relatează Reuters şi POLITICO.
Nava a fost blocată în portul Odesa, în sudul Ucrainei, timp de un an şi jumătate, după ce a ajuns acolo cu o zi înainte ca Moscova să lanseze invazia.
Călătoria este prima în conformitate cu termenii unui "coridor umanitar" susţinut de Kiev, menit să garanteze o trecere sigură prin apele pline de mine ale Mării Negre. Potrivit Marinei ucrainene, culoarul de navigaţie va fi "utilizat în principal pentru navele civile care se află în porturile ucrainene Chornomorsk, Odesa şi Pivdennyi de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Infrastructura maritimă a Ucrainei a fost puternic bombardată după ce Rusia s-a retras unilateral, luna trecută, dintr-un acord privind cerealele negociat de ONU, creditat că a permis ca 32,9 milioane de tone de produse alimentare să părăsească porturile ucrainene şi a contribuit la prevenirea foametei în sudul lumii.
De atunci, forţele ruse şi-au intensificat ameninţările împotriva navelor care operează în apele internaţionale. "Toate navele care navighează în apele Mării Negre către porturile ucrainene vor fi considerate ca fiind potenţiali transportatori de încărcături militare", a avertizat conducerea ţării. Până acum, Administraţia de la Moscova a refuzat să recunoască coridorul maritim al Kievului.
Marţi, Ministerul rus al Apărării a confirmat că Rusia a tras focuri de avertisment asupra navei Şükrü Okan, o navă civilă de marfă sub pavilion Palau, în apropiere de frontiera maritimă a Turciei.
La începutul acestei săptămâni, fostul amiral american şi comandant suprem aliat al NATO în Europa, James Stavridis, a declarat că tacticile Moscovei ar putea forţa alianţa să intervină.
"Dacă Rusia începe să sechestreze nave sau caută să le sperie, cred că este probabil ca NATO să răspundă prin sprijinirea unui coridor umanitar pentru transportul maritim", a declarat Stavridis.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului