„Ştiu totul despre asta şi mulţi oameni au crezut că nu va fi condamnată pentru nimic”, a declarat Trump la Casa Albă, la o ceremonie de semnare a unui ordin executiv menit să examineze anumite practici ale vânzătorilor de bilete la concerte, unde a fost însoţit de interpretul Kid Rock.
Într-un verdict pronunţat luni, Marine Le Pen, lidera partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională din Franţa, a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri ale Parlamentului European şi i s-a interzis să candideze timp de cinci ani.
„Ea a fost interzisă timp de cinci ani şi era principalul candidat”, a spus Trump, referindu-se la statutul lui Le Pen ca lider în sondaje înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, potrivit Politico.
Anterior, un oficial american, întrebat despre decizia instanţei, a declarat că este „îngrijorător” atunci când oamenii sunt excluşi din politică.