21:52
Două persoane au murit într-un incident armat produs vineri într-o bază militară din oraşul texan San Antonio. Informaţia a fost confirmată de Comandamentul Forţelor Aeriene americane.
Conform unor surse de la Pentagon, un militar din cadrul Forţelor Aeriene americane a împuşcat un comandant de escadrilă, pe fondul unei dispute care a degenerat. Autorul crimei s-a sinucis.
Nicio arestare nu a fost efectuată, iar restricţiile de securitate în baza aeriană situată în apropierea oraşului San Antonio au fost între timp anulate.
„Două persoane au murit într-un atac comis în baza aeriană Lackland”, situată în statul Texas, a confirmat James Keith, purtătorul de cuvânt al Poliţiei comitatului texan Bexar.