Proiectul de rezoluţie propus de Rusia pe tema tratamentului inuman la care au fost supuşi diferiţi locuitori din Kosovo şi presupusului trafic de organe derulat în fosta provincie sârbă a fost aprobată de toate cele cinci grupuri politice din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) şi înaintat luni secretariatului organizaţiei, a declarat preşedintele comisiei de Politică Externă din Duma de Stat, Konstantin Kosacev.
Armata de Eliberare a Kosovo (UCK) a răpit sute de persoane din enclavele sârbe, precum şi cetăţeni români, moldoveni şi ruşi şi din alte ţări aflaţi în fosta provincie la sfârşitul anilor ’90, potrivit recentei cărţi scrise de Carla Del Ponte, menţionează agenţia Itar-Tass.
Organele vitale le-au fost prelevate victimelor într-un laborator ilegal din nordul Albaniei pentru a fi vândute ulterior pe piaţa neagră, a adăugat oficialul rus.
"Există indicii potrivit cărora oficiali de rang înalt fin Kosovo au fost implicaţi în aceste crime", menţionează proiectul de rezoluţie propus de delegaţia rusă.
"Adunarea nu are motive să pună la îndoială competenţa şi informaţiile deţinute de fostul procuror al TPI (Carla Del Ponte) în această privinţă. Adunarea consideră că este necesar să fie demarată o anchetă complexă privind faptele menţionate în cartea Carlei Del Ponte pentru a verifica autenticitatea lor, restabili dreptatea pentru victimele crimelor şi identifica persoanele responsabile", a subliniat Kosacev.