„Camera, în unanimitate, vă declară vinovat”, a declarat judecătorul Jean-Claude Antonetti din cadrul Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.
Prlici a fost judecat pentru că a creat şi participat, în perioada 1991-1994, la o organizaţie criminală „în vederea supunerii politice şi militare a musulmanilor din Bosnia şi altor populaţii care nu sunt de origine croată” în Herceg-Bosna, o entitate croată proclamată unilateral în sud-vestul Bosniei-Herţegovina.
Jadranko Prlici, în vârstă de 53 de ani, a ascultat hotărârea nepăsător. Alţi cinci coacuzaţi, foşti oficiali croaţi de rang înalt militari şi politici din Bosnia, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între zece şi 20 de ani de închisoare.
Prlici „avea o putere asupra centrelor de detenţie”, şi anume de a le deschide sau închide, a subliniat judecătorul, evocând condiţii de viaţă „extrem de dificile” şi „abuzuri grave” la care au fost supuşi deţinuţi.
Pe lângă torturi fizice, ca electrocutări sau arderi cu ţigara, deţinuţii „care nu mâncau suficient de repede trebuiau să se întindă pe asfaltul fierbinte şi să se rostogolească pe jos fără cămaşă”, a afirmat Antonetti.
Războiul din Bosnia, care s-a soldat cu peste 200.000 de morţi, i-a opus în principal pe musulmani sârbilor, dar s-au luptat şi croaţi şi musulmani.
TPI a judecat şi alţi croaţi, ca generalul Ante Gotovina, care a fost condamnat în primă instanţă la 24 de ani de închisoare, după care acest verdict a fost anulat, o adevărată lovitură de teatru în procesul în apel, în noiembrie.