Autocarul care îi transportă pe cei trei medici canadieni şi doi germani, însoţiţi de şase medici ucraineni, a ajuns marţi dimineaţa la penitenciarul Kaceanivska din Harkiv, a constatat un jurnalist al AFP.
Misiunea este formată din canadienii Peter Kujtan (medic generalist), Christine Derzko (ginecolog) şi Georges Rewa (cardiolog) şi din germanii Karl Max Einhäupl (neurolog) şi Norbert Haas (chirurg), potrivit administraţiei penitenciare ucrainene.
Medicii canadieni sunt toţi de origine ucraineană, potrivit presei.
„Sperăm că Guvernul va ţine cont de rezultatele misiunii noastre umanitare”, a declarat presei pe aeroportul din Harkiv Einhäupl, ale cărui declaraţii au fost traduse în ucraineană.
Potrivit autorităţilor ucrainene, comisia medicală ar putea face o declaraţie preliminară miercuri cu privire la starea de sănătate a lui Timoşenko.
Avocaţii opozantei afirmă că starea sa de sănătate este gravă şi are dificultăţi de mers. Autorităţile carcerale au recunoscut că Timoşenko suferă de dureri de spate, adăugând însă că nu are o boală gravă.
Încarcerată din august, mai întâi la Kiev, apoi la Harkiv, Timoşenko a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în perioada în care conducea Guvernul.
Cazul Timoşenko a provocat o criză între Kiev şi Uniunea Europeană, care consideră că detenţia ei este motivată politic.