Fostul consilier prezidenţial John Bolton, dispus să depună mărturie în cadrul procesului de destituire a lui Donald Trump
Anunţul pune şi mai multă presiune pe aleşii republicani din Senat, în contextul în care liderul acestei camere, Mitch McConnell, refuză să accepte solicitările opoziţiei democratice privind convocarea la audieri a patru consilieri ai lui Donald Trump.
Democraţii mizează pe patru martori, printre care şi John Bolton. Potrivit acestora, fostul consilier ar putea aduce informaţii esenţiale cu privire la presiunile exercitate de Casa Albă asupra Ucrainei, în special privind îngheţarea unui ajutor militar de aproape 400 de milioane de dolari.
Până în prezent, Casa Albă a interzis consilierilor săi să coopereze cu ancheta ce îl vizează pe Trump. John Bolton a indicat iniţial că respecta decizia Casei Albe, însă luni a anunţat că va depune mărturie dacă va fi convocat la audieri.
„Dacă Senatul mă va convoca pentru a obţine mărturia mea, sunt pregătit să depun mărturie”, a afirmat Bolton, într-un mesaj publicat pe site-ul său personal.
Donald Trump, care este suspectat de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului american, a devenit în decembrie 2019 al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite inculpat în scopul destituirii, însă demiterea sa este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA.
Criticii preşedintelui Trump susţin că liderul de la Casa Albă i-a cerut în mod repetat omologului său din Ucraina, Volodimir Zelenski, să lanseze o investigaţie care să vizeze activităţi ale fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.