Ziua de comemorare a victimelor primului atac nuclear din lume vine în contextul în care Rusia a evocat spectrul folosirii armelor nucleare în războiul său cu Ucraina.
De asemenea, are loc în contextul în care filmul biografic „Oppenheimer„, care relatează crearea bombei atomice, a devenit un succes de box-office. Unii au criticat filmul pentru că a ignorat în mare măsură distrugerea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki – bombardat trei zile mai târziu, la 9 august 1945.
Lansarea filmului în Japonia nu a fost încă anunţată.
Hiroshima a fost în centrul atenţiei în luna mai, când prim-ministrul Fumio Kishida a găzduit un summit G7 în oraşul din vestul ţării, circumscripţia sa electorală de origine. Liderii G7 au emis o declaraţie în care şi-au exprimat angajamentul de a realiza dezarmarea, dar au afirmat că, atâta timp cât armele nucleare există, acestea ar trebui să servească la descurajarea agresiunii şi la prevenirea războiului.
Bomba aruncată la Hiroshima pe 6 august, poreclită „Little Boy”, a ucis mii de oameni pe loc şi aproximativ 140.000 până la sfârşitul anului. Japonia a capitulat la 15 august 1945.