În a cincea zi de proteste, adversarii guvernatorului republican Scott Walker i-au depăşit pe susţinătorii proiectului.
Proiectul prezentat Congresului statal ar conduce la diminuarea drastică a salariilor şi indemnizaţiilor angajaţilor din sectorul public.
Zeci de mii de persoane au protestat sâmbătă în capitala statului, Madison, în paralel cu un miting de susţinere organizat de mişcările Tea Party şi Americans for Prosperity.
Printre susţinătorii lui Walker s-a numărat şi „Joe Instalatorul”, pe numele real Samuel Joseph Wurzelbacher, care a participat la campania electorală prezidenţială din 2008.