"Unii tineri au fost bătuţi până au murit, doar pentru că au scandat sloganuri în timpul protestelor (postelectorale)", a declarat acesta, citat de site-ul său pe Internet.
El a solicitat, de asemenea, formarea unei comisii independente pentru analizarea probelor sale într-o "atmosferă paşnică".
Anterior, Karoubi a afirmat că mai mulţi dintre aceşti deţinuţi, atât femei, cât şi bărbaţi, au fost violaţi.
Oficialii iranieni neagă acuzaţiile privind violurile, dar au admis că au avut loc abuzuri.
Opoziţia din Iran ar folosi aceste acuzaţii pentru a menţine presiunea politică în această ţară, fără a viza, însă, în mod direct, realegerea contestată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, comentează postul britanic.
Condiţiile privind arestarea unor protestatari au fost criticate, acuzaţiile privind comiterea unor abuzuri obligând autorităţile să acţioneze.