Primirea lui Francois Fillon în Egipt pe cheltuiala lui Mubarak "nu este criticabilă moral"-ministru
Vacanţa de Crăciun a lui Francois Fillon, petrecută în Egipt şi ale cărei costuri au fost suportate parţial de liderul egiptean Hosni Mubarak, nu are "nimic" "criticabil pe plan moral", a apreciat marţi ministrul Apărării Alain Juppe, în timpul unei deplasări la Washington, transmite AFP.
"Nu este adevărat nimic din ceea ce se spune în prezent, nici referitor la Alliot-Marie, nici referitor la Fillon, care să fie criticabil pe plan moral sau al eticii personale", a declarat Juppe.
"Fillon este şeful Guvernului francez, este invitat de preşedintele egiptean, nu văd nimic reprobabil, cu atât mai mult cu cât premierul însuşi a explicat foarte clar cum s-au întâmplat lucrurile", a adăugat ministrul.
Francois Fillon s-a aflat marţi în centrul unei noi polemici, după cea privind vacanţa în Tunisia a lui Michele Alliot-Marie, şi a fost constrâns să admită că a fost găzduit pe cheltuiala preşedintelui egiptean, în vacanţă la Aswan, de Crăciun.
Juppe a încercat să justifice comportamentul şefului Guvernului, declarând că "atunci când este vorba despre o călătorie parţial oficială, parţial privată, este o tradiţie ca ţara-gazdă să îşi trateze adecvat oaspeţii".
"Referitor la Michele Alliot-Marie, am afirmat că poate a fost vorba de o gafă, dar o gafă fără gravitate, care nu pune la îndoială corectitudinea sa", a subliniat el, adăugând că el şi-a petrecut vacanţa de sfârşit de an "în pădurea Landes".
Opoziţia solicită de o săptămână demisia ministrului Afacerilor Externe, pentru că a folosit avionul privat al unui prieten, om de afaceri tunisian cunoscut ca fiind un apropiat al clanului Ben Ali, în vacanţa sa petrecută în Tunisia şi în perioada Crăciunului.
Potrivit lui Juppe, "niciodată nu se va face destul pentru a convinge în legătură cu bunele intenţii ale comportamentului oamenilor politici".
La 1 decembrie 2004, acest apropiat al lui Jacques Chirac a fost el însuşi condamnat în apel la 14 luni de închisoare cu suspendare şi un an în care nu va putea fi ales, în dosarul unor locuri de muncă fictive în cadrul partidului RPR (Rassemblement pour la Republique, n.red.).


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:58
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară
-
astăzi, 11:55