Primul caz de gripă aviară la om, depistat în Hong Kong, din 2003
Autorităţile sanitare din Hong Kong au confirmat, joi, primul caz de gripă aviară la o persoană în ultimii şapte ani, depistat la o femeie în vârstă de 59 de ani, care se întorsese dintr-o vizită în China continentală.

Primul caz de gripă aviară la om, depistat în Hong Kong, din 2003 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Guvernul din Hong Kong a ridicat la "grav" nivelul de alertă privind gripa aviară, ceea ce înseamnă un "risc ridicat" de a contracta boala în regiune, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din teritoriu.
Persoane bolnavă este în stare gravă. Diagnosticată iniţial cu pneumonie, ea a fost ulterior testată pozitiv cu virusul H5, o variantă a gripei aviare.
Oficialii din domeniul medical încearcă să afle dacă bolnava a contractat virusul la Hong Kong sau în altă parte şi au plasat sub atentă supraveghere persoanele care au intrat în contact cu ea.
Ultimul caz de gripă aviară înregistrat la Hong Kong datează din 2003. Hong Kong s-a confruntat cu o epidemie de gripă aviară în 1997, când au murit şase persoane, în urma unei mutaţii, necunoscute în perioada respectivă, a virusului gripei aviare. Milioane de păsări au fost sacrificate în perioada respectivă.
Contaminarea cu virusul H5 s-a manifestat până în prezent doar de la animal la om, dar oamenii de ştiinţă se tem că o mutaţie va permite transmiterea de la om la om, declanşând o epidemie cu un potenţial de mortalitate ridicată.
Un oficial din cadrul sănătăţii de la Hong Kong, York Chow, a declarat că pentru moment nu există informaţii că ar fi avut loc o transmitere de la om la om în acest caz.
"Cred că trebuie să ne concentrăm pe păsări ca sursa probabilă a acestei infecţii", a declarat el. Femeia "a contractat probabil virusul în China continentală (...) dar nu putem exclude pentru moment Hong Kong", a adăugat el.
Bolnava a mers în China continentală în perioada 23 octombrie - 1 noiembrie, împreună cu fiica şi soţul ei, a declarat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii.
În timpul sejurului, ea nu a vizitat ferme agricole şi nici nu a venit în contact cu vreo pasăre. Femeia este spitalizată din 14 noiembrie.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare