Chinezii iau Luna pe bucăţi: China va deveni a treia naţiune care aduce sol lunar pe Pământ
China revine pe Lună cu misiunea de a colecta mostre de sol lunar. Misiunea Chang’e 5 a decolat cu succes de pe cosmodromul din Wenchang.
Dacă totul merge bine, spre finalul săptămânii, misiunea va ajunge pe o orbită lunară, de unde vor fi trimise un modulul de operare şi un modul de decolare care se vor aşeza cuminţi pe câmpia numită în Oceanul Furtunilor.
Modulul de operare va studia suprafaţa lunară prin camere, spectrometre şi radar. Însă principalul obiectiv este colectarea a 2 kilograme de mostre de sol lunar. O parte din mostre vor fi colectate de la 2 metri adâncime.
După încheierea colectării, containerul cu mostre va fi transferat pe modulul de decolare, care îl va duce pe Pământ. Misiunea va reveni pe Terra la mijlocul lunii decembrie şi va fi prima astfel de operaţiune realizată după misiunea sovietică Luna 24 din 1967. Iar China devine doar a treia naţiune care aduce sol lunar pe Pământ, după Statele Unite şi Uniunea Sovietică.