Principalele prevederi ale tratatelor de dezarmare nucleară START I şi START II

Agenţia France Presse prezintă principalele prevederi ale tratatului START I, semnat în 1991 de preşedinţii sovietic, Mihail Gorbaciov, şi american, George Bush (tatăl), dar şi ale tratatului START II, care nu a intrat în vigoare niciodată.

Tratatul START I (Strategic Arms Reduction Talks sau Negocieri asupra reducerii armelor strategice) a fost semnat la 31 iulie 1991, la Moscova, de Mihail Gorbaciov, preşedinte, la acea vreme, al fostei Uniuni Sovietice, şi preşedintele american George Bush. Acesta înlocuia acordul SALT (Strategic Arms Limitation Talks), semnat în 1972 şi 1979 de Statele Unite şi URSS, prin care se prevedea limitarea dezvoltării armamentului.

Considerat cel mai ambiţios efort de dezarmare nucleară din partea celor două superputeri, START I prevedea reducerea de la 9.986 până la 8.556 a numărului ogivelor nucleare americane şi de la 10.237 la 6.449 a numărului celor sovietice. Procesul de reducere era prevăzut să dureze şapte ani.

La 6 martie 2009, Washingtonul şi Moscova se agajau să încheie, până la sfârşitul lui 2009, un acord asupra acestui tratat, dar START I a expirat la 5 decembrie, fără ca cele două puteri să fi încheiat negocierile. Astfel, prevederile START I au fost temporar prelungite.

La 3 ianuarie 1993, preşedintele american, George Bush (tatăl), şi cel rus, Boris Elţîn, - fosta Uniune Sovietică a dispărut în decembrie 1991 - semnau tratatul START II, care prevedea reducerea cu două treimi a arsenalelor nucleare strategice american şi rus. Mai precis, în următorii şapte ani de la intrarea în vigoare a tratatului, numărul total al focoaselor nucleare aparţinând fiecăreia dintre cele două ţări semnatare trebuia să fie cuprins între 3.800 şi 4.250, iar la 31 decembrie 2007 numărul acestora trebuia să fie cuprins între 3.000 şi 3.500. Din acest total, numărul rachetelor de la bordul submarinelor nu trebuia să depăşească 1.750, la 1 ianuarie 2003, în vreme ce, la această dată, rachetele terestre cu focoase multiple şi independente trebuiau să fi dispărut definitiv din uzul forţelor strategice ale celor două ţări.

- Tratatul START II a fost ratificat în ianuarie 2006 de Senatul american, iar în aprilie 2000 de Duma (Camera inferioară a Parlamentului rus), care, însă, a refuzat să negocieze asupra acestuia în martie-aprilie 1999, în semn de protest faţă de bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei. Acest tratat nu a intrat vreodată în vigoare. Rusia a anunţat că hotărârea sa privind acest subiect depinde de menţinerea în vigoare de către Washington a tratatului ABM asupra rachetelor balistice. Statele Unite s-au retras din cadrul ABM în 2002.

- În afară de START, reducerea potenţialelor strategice nucleare ale celor două ţări este reglementată şi prin Tratatul privind reducerea arsenalelor nucelare strategice (SORT sau tratatul de la Moscova), semnat în 2002. Acesta prevede un plafon de 1.700 până la 2.200 de focoase nucleare mobilizate şi operaţionale pentru fiecare dintre cele două state. Dar acest tratat lasă celor două state posibilitatea de a stoca focoasele nefolosite.